Este cea mai importantă fortificație ridicată de Cavalerii Teutoni în Transilvania - Țara Bârsei, în secolul al XIII-lea.
Feldioara provine din maghiarul Foldvar ce semnifică "cetate de pământ".
Inainte de sosirea maghiarilor, aici s-au descoperit urme de civilizație din neolitic, epoca bronzului și epoca daco-romană. Fotografiile pe care le-am făcut într-o zi mohorată și ploioasă de toamnă relevă poziția strategică și vizibilitatea largă de jur împrejur, două avantaje naturale importante pentru o cetate.
Maghiarii găsiseră o cetate de pământ întărită cu palisade; regele ungar Andrei al II-lea a făcut o donație în anul 1211 către Cavalerii Teutoni, care au redenumit așezarea Marienburg sau "Cetatea Sfintei Mari". Aceștia și-au pus amprenta întărind fortificațiile cu piatră și cărămidă, dar în anul 1225 ei au fost expulzați de aceeași cancelarie ungară. Proprietățile lor au trecut în posesia călugărilor cistercieni începând din 1240, aceștia continuând să dezvolte ținutul.
In 1529, partizanii regelui ungar Zapolya, conduși de Petru Rareș s-au luptat cu cei ai lui Ferdinard de Habsburg, primii având și câștig de cauză.
Cetatea actuală prezintă un zid de incintă de formă elipsoidală de 1,5 m grosime, care s-a păstrat integral pe 35 m din latura de sud și 24 m din latura de nord.
In rest, s-au păstrat doar segmente de ruine de diferite inălțimi. Acest zid de incintă se presupune că a fost ridicat după o incursiunea Imperiului Otoman din anul 1432, ulterior zidul fiind renovat. Cercetările au scos la iveală construcția unui al doilea zid de 1 m grosime pe laturile de sud și de vest, în secolul al XVII-lea. Lungimea zidului circular este de 54 m.
Cetatea fortificată și-a pierdut destinația militară în sec. al XIX-lea când a fost din nou restaurată și transformată de comunitatea săsească din zonă, într-un loc de păstrare a alimentelor.
Ultima restaurare s-a produs între 2013-2017 salvându-se resturile de ziduri ce au rezistat vremurilor și redându-se aspectul de cetate de secol XVII. Fotografiile prezintă scuturi și coifuri de teutoni, iar la exterior expun dispunerea zidurilor din incintă și peisajul panoramic asupra întregii regiuni.
In Evul Mediu, Feldioara a reprezentat una dintre cele mai importante așezări din regiune, inițial Scaun de Judecată, după care Târg liber. Cetatea este situată la 20 km nord de Brașov, pe Malul Oltului, pe drumul ce o leagă de Sighișoara.
Comentarios