top of page
Poza scriitoruluiLaurențiu

Parcul Național Pelister

La granița cu Grecia, în sud-vestul Macedoniei de Nord, se află Parcul Național Pelister, un loc de o frumusețe aparte.

Varietatea reliefului, cu o sumedenie de piscuri, văi, circuri glaciare, aflate la înălțimi de peste 2000 m și datând din epoca glaciară, au făcut ca o zonă de aproximativ 12500 kmp să fie declarată Parc Național în 1948.

Regimul pluvial este bine conturat în această arie, numeroase izvoare alimentând râurile ce se scurg pe pantele munților. Două lacuri, supranumite si Ochii Pelisterului, se află la înălțimi de peste 2100 m: Lacul Mare (2218 m) și Lacul Mic (2180 m).

Interesant de menționat este că aproximativ 42% din speciile sălbatice ale Macedoniei de Nord se află în aceasta arie protejată. Iar în ceea ce privește flora, deosebit este Molika sau pinul cu cinci ace, specie de pin unică în Peninsula Balcanică, datând din Terțiar.

Am avut ocazia să escaladez muntele Baba, al treilea munte ca altitudine din Macedonia de Nord, cu al său vârf Pelister, aflat la 2601 m altitudine, în august 2019. Ceea ce iese în evidență este conglomeratul de stâncă și lespezi masive ce alcătuiește o mare parte din suprafața acestui munte.

Multe dintre lespezi fiind nesigure, mișcându-se la fiecare pas, ne-au obligat la o foarte mare atenție în abordarea traseului, orice pas greșit însemnând un pericol de alunecare în prăpastie.

Peisajele ce ni se dezvăluiau pe masură ce urcam, ne tăiau răsuflarea. Fotografiile sunt elocvente. Vremea ne-a fost aliat, jocul dintre formațiunile noroase și soarele arzător descoperind privirii panoramele spectaculoase.

Vârful aflat la 2601 m și vremea însorită au dat ocazia obiectivului aparatului foto să surprindă peisaje și culori de excepție, cuprinzând și Lacul Ohrid aflat la granița cu Albania și aproape de Grecia de Nord.

La întoarcere, am staționat și înnoptat în Orașul Consulilor din Macedonia de Nord, fermecătorul Bitola. Fost centru diplomatic și cultural al Imperiului Otoman din Balcani, Bitola ne-a atras mai ales cu al său Bazar vechi, important centru comercial, care și astăzi ni se dezvăluie cu un aer oriental și enigmatic. Am rătăcit pe străzile pietruite, admirând arhitectura caselor vechi și cafenelele cu specific oriental, învăluite în fum de narghilea. Muzeul din Bitola este fosta Academie Militară Otomană. Aici a fost student un faimos personaj din istoria contemporană a Turciei și anume Mustafa Kemal Ataturk. Cu deosebit regret, ne-am luat rămas bun de la aceasta zonă de o frumusețe aparte și încărcată de istorie.


102 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

コメント


bottom of page